CELE 2 LINII ALE VIEŢII

Trăim în lume. Pentru ce? Suferim. Pentru ce? Ne luptăm pentru bani, hrană, o casă, o maşină, un job, dar suntem noi doar oase şi carne? Să trăim pentru ca apoi să murim? E important să înţelegem sensul de a trăi.

Există două linii ale vieţii: orizontală şi verticală.

Linia orizontală

Această linie începe odată cu naşterea şi se încheie cu moartea şi cuprinde toate procesele vieţii, experienţele, familia, viaţa intimă, practic tot ce experimentezi fizic.

Linia verticală

Aici se află nivelele diferite ale Fiinţei, puterea care divinizează, forţa care poate influenţa linia orizontală, putem schimba aici propriul destin, aici putem întâlni Supraomul interior. Aici se află Revoluţia Conştiinţei.

Admitem cu uşurinţă că avem un corp fizic, prevăzut cu organe, dar puţini înteleg că avem o psihologie particulară. Atunci când vei conştientiza, vei începe procesul de autoobservare. Cunoscându-ne pe noi înşine vom cunoaşte misterele Universului care ne înconjoară.

Este evident că linia orizontală nu este dificil de trăit. E precum un buştean dus de apă. Drumul vertical implică mai multe eforturi, trebuie să înoţi contra curentului, sa fii un fin observator al lumii interioare, o scânteie pentru o viaţă profundă. Nivelul Fiinţei fiecăruia dintre noi atrage Destinul. Dacă nu vom schimba interiorul, exteriorul nu va evolua.

Toţi ne dorim să avem o viaţă armonioasă, să trăim în pace şi trebuie să fim conştienţi că în interiorul nostru se află rădăcina fericirii, dar şi a tristeţii. Acest drum pe verticală e plin de mister, spiritual, e greu, dar minunat. Un drum care se parcurge de unul singur, în linişte, cu sete de cunoaştere spre Omul Autorealizat.

Începe drumul spre tine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s