Există Destin in Iubire?

Poți lega doi oameni, unul de celălalt, cu cele mai groase funii și cele mai rezistente lanțuri. Dacă e să nu fie împreună, unul dintre ei le va rupe chiar și cu dinții pentru a se elibera.
Tot așa poți încerca să rupi lanțurile oamenilor care se iubesc, dar altele vor crește din inimile lor!

Îmi amintesc ca bunica îmi spunea mereu: „Ce-i al tău e pus de-o parte”…o vorbă care m-a întărit și mi-a oferit speranță dupa despărțirea de omul lângă care mă vedeam pentru o viață.

E incitant să știi că în lumea asta mare ar trăi un om pe care îl cauți în toți străinii, în toate locurile..acel om care să îți ofere compatibilitate 100%.

Poate visam la asta când eram copil, adolescentă, dar azi în poziția de femeie cred că unii oameni se atrag pentru că există niște compatibilități, niște principii comune, niște lecții pe care trebuie să le învețe împreună, poate atracția fizică e foarte puternică, dar Iubirea se construiește zi de zi.

Nu sunt de ajuns fluturii din stomac! Iubirea înseamnă angajament și construcție continuă!

Nu cred că există un destin, al unei forțe divine, personalizat special pentru noi, ci cred că noi avem puterea să construim acest destin.

Avem puterea de a-i permite unui om să pătrundă sau nu în viața noastră, avem decizia de a continua sau nu, de a construi durabil sau fără o temelie solidă.

Iar acolo unde se sădește Iubire, va crește și mai multă iubire! Iar Iubirea poate să rupă orice lanț, orice vrajă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s