Blog

7 moduri de a-ţi face iarna mai frumoasă

Sărbătorile de iarnă au trecut, au disparut şi decoraţiunile, ne-am reîntors la birou, au început să vină facturile şi să fie friiiiig! Dar ce friiiiig! 🙂

Am deschis zilele trecute dulapul să scot de la naftalină cele mai groase haine şi mă gândeam…hmmm, dar unde am pus oare costumele de baie? Apoi am avut o tresărire, dar…parcă cautam pulovere :))

Bun! Care e situaţia prezentă? E iarnă , e frig, nu am bilete către un loc exotic în care să ma refugiez încă vreo 2 luni, dar ce fac? Iarna nu o pot alunga şi trebuie să supravieţuiesc, dar nu oricum, ci frumos. Aşa că m-am gândit să accept în primul rând iarna şi să mă bucur de ea. Iată câteva idei:

1.BUCURĂ-TE CÂND NINGE

Aşează-te lângă geam şi admiră dansul fulgilor de nea. Aminteste-ţi de frumuseţea copilăriei şi a fericirii din zăpadă, a roşelii din obraji şi a magiei pe care o simţeai. Încercă să o regăseşti, lasă-ţi imaginaţia liberă. Indiferent de locul unde te surprinde zăpada, găseşte un motiv să te bucuri. Eşti în trafic? Ascultă o muzică bună în ton cu vremea şi relaxează-te! Fie că te stresezi sau nu, vei ajunge la aceeşi ora, important este cum te simţi.

2. FĂ ACTIVITĂŢI DE EXTERIOR

Dacă eşti un iubitor al iernii şi rezistent la frig, cu siguranţă acestă activitate ţi se potriveşte de minune şi sigur ştii ce ai de făcut. Pentru noi…cei mai friguroşi propun o plimbare seara prin oraş, în parc, la pationoar sau chiar o ieşire la munte. Dacă ai copii, mergi cu ei la joacă. Simte-te iar copil!

3. COZY HOME

Stilul cozy este preferatul meu. Adică un stil confortabil, călduros, prietenos. Îţi propun ca în timpul liber să îţi pui o muzică bună, înarmeză-te cu pijamaua, fă-ţi un ceai sau poate preferi un pahar de vin 🙂 şi treci pe mood-ul cozy. Însoţeşte-te cu un film sau o carte bună şi pur şi simplu relazează-te! Nu uita de aromaterapie! Fă tot posibilul să ai colţul tău cozy din casă şi personalizează-l aşa cum vrei.

4. GĂTEŞTE

Iarna e renumită pentru reţete cu scorţişoară, măr, dovleac copt, turtă dulce….mmmm…tot felul de prajiturele şi reţete. Alege o reţetă sănătoasă şi gustoasă şi găteşte de unul singur sau implică toată familia. Dacă ai copii e şi mai distractiv. Poţi să organizezi chiar şi un concurs de gătit. 🙂

5. FĂ PLANURI DE VACANŢĂ

Ce destinaţii ţi-ai pus pe lista de călătorii anul acesta? Caută poze, filmuleţe, informaţii despre bilete şi ai face bine să te organizezi din timp dacă vrei să beneficiezi de cele mai bune preţuri. Inchide ochii şi simte marea :p Mai poţi face o curăţenie a pozelor din vacanţele trecute şi să le organizezi în foldere. Peste 10 ani o să le apreciezi şi mai mult.

6. PETRECERE ÎN PIJAMALE

Invită-ţi prietenii la o super petrecere în pijamale şi jucaţi-vă Activity sau alte jocuri funny, interactive. Nu uita să bagi o plăcintă la cuptor şi pune vinul la fiert. Neapărat să râdeţi mult!

7. MAKE LOVE

Nu e nevoie de cuvinte! 🙂

Voi ce idei mai aveţi? Le puteţi lăsa în comentariu. 🙂

Răspunde acestor întrebări și cunoaște-te mai bine!

Ești unic și cu daruri aparte. Ești capabil să faci tot ce visezi. Poți să primești și să oferi iubire.

Răspunde acestor întrebări pentru a te apropia mai mult de adevăr. Procesul de auto-descoperire e lung, dar pentru început poți începe doar cu câteva răspunsuri.

  1. Ce activitate îți place să faci cel mai mult, chiar și când ești supărat?
  2. Care e cea mai mare temere a ta?
  3. Ce lucru ai realizat în viață și ești cel mai mândru?
  4. Prin activitatea ta, cum contribui în acest Univers?
  5. Care este cea mai importantă valoare a ta?
  6. Cât de sigur ești când iei decizii singur?
  7. Care crezi că e cea mai mare limită a ta?
  8. Cum crezi că vorbesc oamenii despre tine? Cum ai vrea să vorbească despre tine?
  9. Pe cine urmezi ca model în viață?
  10. Cine e cea mai importantă persoană din viața ta?
  11. Care sunt principiile tale de bază după care te ghidezi în viață?
  12. Care crezi că este cel mai mare eșec al tău?
  13. Dar cea mai importantă lecție?
  14. Ce simți față de familia ta?
  15. Cum te simți știind că într-o zi vei îmbătrâni și vei muri?
  16. Ce rol au copiii în viața ta?
  17. Ce vrei să lași cel mai de preț în urma ta?
  18. Ce părere ai despre bani?
  19. Crezi că destinul ți-l creezi tu sau e pre-stabilit?
  20. Care crezi că e scopul tău pe Pământ?

Dă Iubirea mai tare!

Ce este iubirea? Ohhhh…ce subiect frumos şi inepuizabil!

Încă de când eram copil am simţit că acest sentiment magic şi-a făcut cuib în inima mea și că face parte din mine. Am fost întotdeauna un om visător, dornic să ofere iubire tuturor, fără să aștept ceva în schimb. Mă hrănesc prin a oferi.

Dărnicia mea a fost răsplatită de atâtea ori cu răni, care au ajuns să mă epuizeze la un moment dat, punându-mă în faţa unor decizii greşite, dar care fac parte din procesul meu, momente şi oameni care m-au adus mai aproape de ceea ce sunt azi.

Se spune că prima iubire nu se uită niciodată. Nu aş putea să uit tot frumosul pe care l-am simţit alături de el, deşi finalul a fost nefericit pentru mine… Un final care m-a stors de energie mult timp, dar și o lecție din care eu am extras în cele din urmă puterea de a ierta şi de a mă reinventa pe toate planurile: minte, trup, suflet.

În Iubire:

  • E important să te bucuri de fiecare moment împreună.
  • Nu e cazul să ai aşteptări. Descoperă-l pe cel de lângă tine, într-un mod autentic!
  • Iubirea e sau nu e, nu are condiţii.
  • Îți doreşti să cunoşti misterele universului celuilalt.
  • Observi cum înfloreşti şi te transformi, fiind un om mai bun.
  • Contribui la crearea acestei noi lumi dintre voi, pe care tu şi el o construiţi.
  • Ai proiecte de cuplu.
  • Ierți! Comunici eficient și e esențial să ajungi la un echilibru.
  • Respecți și transmiți încredere.
  • Iubirea vorbește despre a dărui și a primi, a împărtăși cu celalalt.

Am primit multe lecții dure în lupta pentru iubire, dar nu aș renunța pentru nimic în lumea la acest sentiment înălțător. Iubirea este viața, iubirea trebuie să fie împărtășită!

Caut iubirea oriunde: în mine, în natura, în animale, în oameni, în Divinitate! De fiecare dată o gasesc!

Iubirea te face mai bun, iubirea te înobilează, iubirea e combustibilul sufletului către sensul vieții tale! Aprinde focul mai tare! Dă Iubirea mai tare! 🙂

CELE 2 LINII ALE VIEŢII

Trăim în lume. Pentru ce? Suferim. Pentru ce? Ne luptăm pentru bani, hrană, o casă, o maşină, un job, dar suntem noi doar oase şi carne? Să trăim pentru ca apoi să murim? E important să înţelegem sensul de a trăi.

Există două linii ale vieţii: orizontală şi verticală.

Linia orizontală

Această linie începe odată cu naşterea şi se încheie cu moartea şi cuprinde toate procesele vieţii, experienţele, familia, viaţa intimă, practic tot ce experimentezi fizic.

Linia verticală

Aici se află nivelele diferite ale Fiinţei, puterea care divinizează, forţa care poate influenţa linia orizontală, putem schimba aici propriul destin, aici putem întâlni Supraomul interior. Aici se află Revoluţia Conştiinţei.

Admitem cu uşurinţă că avem un corp fizic, prevăzut cu organe, dar puţini înteleg că avem o psihologie particulară. Atunci când vei conştientiza, vei începe procesul de autoobservare. Cunoscându-ne pe noi înşine vom cunoaşte misterele Universului care ne înconjoară.

Este evident că linia orizontală nu este dificil de trăit. E precum un buştean dus de apă. Drumul vertical implică mai multe eforturi, trebuie să înoţi contra curentului, sa fii un fin observator al lumii interioare, o scânteie pentru o viaţă profundă. Nivelul Fiinţei fiecăruia dintre noi atrage Destinul. Dacă nu vom schimba interiorul, exteriorul nu va evolua.

Toţi ne dorim să avem o viaţă armonioasă, să trăim în pace şi trebuie să fim conştienţi că în interiorul nostru se află rădăcina fericirii, dar şi a tristeţii. Acest drum pe verticală e plin de mister, spiritual, e greu, dar minunat. Un drum care se parcurge de unul singur, în linişte, cu sete de cunoaştere spre Omul Autorealizat.

Începe drumul spre tine!

Îţi doresc TIMP!

Nu-ți fac o urare oarecare,

Îți doresc doar ceva, ce cei mai mulți nu au.

Îți doresc timp, timp să te bucuri, să râzi,

Dacă-l folosești bine, vei fi câștigat.

Îți doresc timp, pentru faptă și gând,

nu doar pentru tine, ci pentru a și dărui.

Îți doresc timp, dar nu pentru grabă și fugă,

Ci timp, ca să poți fi fericit.

Îți doresc timp, nu doar așa, să-l petreci,

Îți doresc timp, să-ți mai rămână și ție,

Timp să te poți mira și timp să te poți încrede

în loc să privești doar cum trece timpul pe ceas.

Îți doresc timp, să te’nalți către stele,

și timp ca să crești, timp de coacere-adică.

Îți doresc timp, să speri din nou, să iubești.

Chiar n’are rost să irosești acest timp.

Îți doresc timp, să te poți regăsi,

să vezi fericire în fiecare zi, în fiecare oră.

Îți doresc timp, să poți ierta ce-i greșit,

Îți doresc: TIMP să ai să trăiești!

inspirat de Elli Michler

Emoţiile – capcana tuturor depresiilor

Lipsa de energie, depresia se datorează 90% bagajului emoţiilor negative pe care îl depozităm şi apasă greu: stresul de la job, o despărţire, neînţelegerile din cuplu, teama de singurătate, diferite alte temeri, un abuz din copilărie…

Ei bine, energia acestor emoţii rămane înrădăcinată precum o amintire, undeva în moleculele organismului nostru, disturbându-ne viaţa, cauzând apariţia unor boli sau influenţându-ne comportamentul şi starea interioară. Cu siguranţă aceste emoţii negative depozitate ne afectează sistemul nervos şi sunt cauza durerilor sufleteşti pe care le resimţim în special în momentele de singurătate.

Ţi s-a întâmplat vreodată să simţi nevoia să plângi fără motiv? Să simţi pur şi simplu că ceva nu este în regulă cu tine? Asta se întâmplă pentru că emoţiile sunt precum o înregistrare din trecut, blocate în organismul tău, având capacitatea să blocheze şi corpul în trecut. Amintirea emoţiilor traumatizante resimţite în trecut rămân imprimate în subconştient, afectând sistemul nervos, favorizând apariţia anxietăţii, iar tu nu te poţi manifesta la adevăratul tău potenţial.

TEHNICI DE ELIBERARE EMOŢIONALĂ

  1. Scrie o scrisoare şi arde-o!

Gândeşte-te la o experienţă traumatizantă. Identific-o şi scrie tot ce ai văzut, ce ai simţit, ce emoţii te-au încercat. Retrăieşte momentul! Plângi dacă simţi nevoia! Apoi arde scrisoarea şi rosteşte: cu această scrisoare ard şi emoţiile mele dureroase de (numeşte emoţia) pe care le depozitez încă de când…(descrie momentul). Închide ochii şi vizualizează cum te eliberezi de emoţii.

2. Foloseşte afirmaţii pozitive şi repetă-le cel puţin 21 de zile!

Afirmaţii: „Eu sunt dintotdeauna conectat/ă la Sinele Meu Divin!”, Eu sunt eliberat/ă complet de emoţiile negative din trecut!”, „Eu sunt Emoţie Pur – Divină!” Poţi face afirmaţiile verbal, în gând, dar îţi recomand să scrii dimineaţa într-un carneţel dedicat. Indiferent de varianta aleasă, afrimaţia trebuie făcută de 21 de ori, timp de 21 de zile consecutive şi să intri într-o stare de meditaţie, în care să vizualizezi cum se dizolvă bagajele emoţionale negative şi sunt înlocuite cu emoţii pure, pozitive.

3. Iartă! Combate emoţia negativă cu una pozitivă, opusă!

De exemplu, dacă simţi teamă faţă de tatăl tău care te-a lovit când erai mic, iartă-l (poţi aplica tehnica scrisorii) şi dacă e alături de tine, arată-i acestuia capacitatea ta de a iubi, prin gesturi mici şi frumoase prin care să îi arăţi frumuseţea ta interioară. Obiectivul tău trebuie focusat pe emoţia pozitivă pe care o simţi. Deci, aplică tehnica iertării sau scrisoarea arsă.

4. Contribuie cu fapte bune în lume!

Una dintre nevoile noastre superioare este nevoia de contribuţie. Fă fapte bune: hrăneşte un om al străzii, ajută o bătrână să traverseze, donează unui cămin de copii sau oferă hrană pentru adăpostul de animale, reciclează şi gândeşte-te cum susţii natura. Încarcă-te cu emoţii pozitive!

5. Găseşte motive să zâmbeşti zilnic!

Cu cât avansezi acest proces de eliberare fii atent la felul în care oamenii din jur se comportă cu tine, ce oportunităţi apar şi mai ales la felul în care te simţi.

Eliberează-te de ceea ce îţi poluează sufletul şi integrează ceea ce te bucură pentru a te apropria de scopul sacru al vieţii tale!

Eşti Grădinarul Vieţii Tale

Pentru a înţelege mai bine subiectul abordat: subconştientul, te rog să îţi imaginezi că mintea ta este precum o grădină. Tu eşti gădinarul care în fiecare zi sădeşte diferite seminţe (gânduri, credinţe) şi conform proverbului: ceea ce sădeşti vei culege (se va manifesta în realitate).

Mintea ta este precum o grădina. Gândurile sunt seminţele. Ce alegi să culegi? Iarbă sau flori?

Toate gâdurile, opiniile, experienţele, viziunea asupra lumii şi prejudecăţile se depozitează în acest software al maşinii umane. Ceea ce sădeşti în interior se va manifesta la exterior.

Canalul care permite imprimarea informaţiei în subconştient este emoţia. De aceea e important să fii atent la emoţiile pe le simţi şi să veghezi asupra sentimentelor şi informaţiilor pe care le laşi să pătrundă. Atât timp cât eşti conştient de acest lucru şi înţelegi acest mecanism, vei fi atent ca gândurile tale să fie constructive, armonioase şi pozitive.

Subconştinetul este precum o carte deschisă în care îţi poţi citi întreaga viaţă!

Oamenii sunt în general mult prea preocupaţi de exterior, dar cei cu adevărat înţelepţi se preocupă intens de formidabila lume interioară, puterea creatoare din interiorul nostru.

Partea bună este că subconştientul poate fi reprogramat, dar despre asta voi povesti într-un articol separat. Primul pas este să fii conştient de puterea subconştientului tău! Marele secret al geniilor este capacitatea extraordinară de a se conecta la propriul subconştient. Şi tu poţi face asta.

De aprofundat:

  • Gândeşte frumos şi pozitiv. Nu uita că subconştientul nu te respinge niciodată, fie că ai gânduri pozitive sau negative. El acceptă ce afirmi conştient. Tu deţii puterea de a alege. 
  • Nu gândi niciodată: „E imposibil!”,  „Nu pot!”,  „Nu am bani!”, aceste sugestii vor fi preluate de subconştient. Afirmă mereu: „Îmi stă în putere să fac orice e bun datorită subconştientului meu!”
  • Subconştientul poate fi programat, poate vindeca boli şi te poate aduce mai aproape de visurile tale!
  • Legea ce stă la baza acestei manifestări este credinţa, adică gândul ce este întreţinut permanent, conştient. 
  • Respinge orice gând de teamă sau că cineva ţi-ar putea face rău.
  • Ai o încredere uriaşă în subconştientul tău şi vei radia, vei inspira, vei atrage abundenţă, prosperitate şi sănătate. Îţi vei influenţa pozitiv destinul. 
  • Ai încredere în legile divine ale Universului şi vei beneficia de protecţia şi binecuvântarea Forţei Creatoare.