Ceaiul – ritual de trecere spre terapie
Ceaiul – ritual de trecere spre terapie

Ceaiul – ritual de trecere spre terapie

Îmi place să deschid ședința de terapie cu un mic gest care face persoana să se simtă binevenită și care aduce în spațiul cabinetului sentimentul de coeziune, de intimitate și de prezență. Care e micul gest? Servirea unui ceai. Am dedicat un sertar întreg ceaiurilor de diferite tipuri, astfel încât fiecare să poată găsi acolo ceva de care simte că are nevoie sau care îi face plăcere. Îi invit jucăuș să exploreze și să își aleagă singuri, în spiritul autonomiei, ceaiul dorit. Majoritatea primesc invitația cu bucurie, puțini sunt cei care refuză.

Tiparele din micile alegeri

Mai mult, din modul de servire a ceaiului poți simți energia persoanei și starea de spirit: entuziasmul, curiozitatea de a încerca ceva nou sau nevoia de stabilitate prin alegeri constante, îngândurarea și absența, indiferența față de sine, aspirațiile, preocuparea pentru sănătate, nevoia de comuniune, negativismul sau epuizarea, timiditatea sau agitația. Atât de multe lucruri se pot transmite prin gesturi atât de simple!

Ceaiul ca ritual de trecere

Servirea ceaiului este nu doar un termometru al sufletului, ci mai degrabă un ritual care face trecerea de la drumul zgomotos până la cabinet, de la lumea de afară, la așezarea tihnită în sine. Când lingurița s-a învârtit ultima dată, când clinchetul ei pe farfurie s-a stins în urechile noastre, când ultimile unde colorate s-au dispersat în rotundul cănii, urmează o clipă de tăcere și o respirație adâncă. Putem începe.

Ritualul de trecere este necesar așezării sufletești și nu trebuie să fie lung, ci atât cât este suficient pentru a marca schimbarea de perspectivă, de la actorul vieții de zi cu zi, la observatorul care se cunoaște pe sine și lumea. Însă în alte culturi, servirea ceaiului este o artă, iar din frumusețea și tihna ei, putem încă învăța cu toții. Am bucuria de a vă prezenta mai jos o parte din interviul pe care prietena mea dragă și mult-călătoare, Anca Stănilă, Health Writer în cadrul Revistei Alphega, l-a realizat cu Yoko Kinoshita, farmacist și maestru de ceremonia ceaiului din Tokyo, Japonia.

Invitaţie la ceai, cu Yoko Kinoshita – Japonia şi ceaiul verde

Unul dintre cele mai exotice şi mai cunoscute ingrediente importate în Europa din ţări asiatice precum China, Japonia, India este ceaiul… verde, negru, galben, alb. Originile sale sunt în China, însăsi denumirea în latină a arbustului din care sunt recolate frunzele aromate fiind Camellia Sinensis (sinensis = din China). Totuşi, civilizaţia care a ridicat ceaiul la rang de artă şi i-a dedicat o întreagă ceremonie, ai cărei maeştri se antrenează şi se perfecţionează întreaga viaţă, este Japonia.

”Ceaiul este o operă de artă şi are nevoie de un maestru care să dea viaţă calităţilor sale cele mai nobile.” scria Okakura Kazuko, atunci când lucra la Cartea ceaiului, publicată în anul 1906.

Yoko Kinoshita, farmacist şi maestru de ceremonia ceaiului, din Tokyo, Japonia, a acceptat provocarea Alphega Farmacie şi a stat de vorbă cu noi. Iată ce ne povesteşte Yoko despre secretele ceaiului verde, cum se prepară şi se consumă diferite tipuri de ceai, în Japonia, ce înseamnă ceremonia ceaiului şi cum să-l transformăm într-un ritual, oriunde ne-am afla.

Povestește-ne puțin despre ceremonia ceaiului, în ce constă, când se organizează, cu ce ocazii?

În secolul al XVI-lea, călugărul budist Sen no Rikyū duce prepararea ceaiului matcha la rang de ceremonie, integrând concepte budiste zen, cum ar fi armonia, respectul, puritatea și liniștea.

În prezent, ceremonia ceaiului este un moment special, care ne permite ne bucurăm de dulciuri și ceai în timp ce urmăm anumite maniere și simțim spiritul uman, sunetele naturii, culorile, aromele și măiestria celui care prepară ceaiul. În Japonia avem locuri anume unde preparăm ceaiul şi instrumente tradiţionale.

În general, practicăm ceremonia ceaiului pentru familie sau prieteni, însă ceaiul matcha poate fi savurat şi pe cont propriu.

Există o modalitate specială de a savura ceaiul verde? Ce ai recomanda?

Bucurați-vă de un spa mental, pentru relaxare, bând ceai verde într-o ceaşcă ce se potrivește dispoziției dumneavoastră la momentul respectiv. Acesta este un mod simplu, dar special de a savura ceaiul verde, care se conectează și la elementele de bază ale ceremoniei japoneze a ceaiului. Consumul zilnic de ceai vă poate calma mintea, ducând şi la sănătate fizică.

Vă recomand să vă bucuraţi de ceai în concordanță cu anotimpurile şi cu starea de spirit, pentru o comuniune mai intensă cu natura şi cu propria persoană.

Primavara, beţi ceaiul verde dintr-o cană de culoarea florilor de cireş (sakura). Vara, răcoriţi-vă cu ceai rece într-o ceașcă de sticlă. Toamna, folosiți cupe de culoarea frunzelor de toamnă, iar iarna, savurați un ceai fierbinte într-un castron cald și gros.

În Japonia, când suntem fericiţi, bem din ceașca noastră preferată, iar când atunci când suntem triști, uneori bem dintr-un castron ciobit.

Cred că este grozav să te poți bucura de ceai, nu doar de ceai verde, atunci când ai timp să simți anotimpurile, natura și să-ți reconsideri emoțiile.

Yoko Kinoshita, farmacist şi maestru de ceremonia ceaiului

Anca Stănilă, Health Writer

Articolul complet îl puteți savura chiar aici iar articolul în engleză îl puteți citi în varianta sa integrală selectând limba engleză a sitului.