Se vorbește din ce în ce mai mult (și totuși încă prea puțin), despre educația bazată pe valori. Conceptul este folosit cu precădere în domeniul școlar, însă educația începe de acasă.
Fiecare părinte dorește să transmită copilului său acea busolă interioară formată din repere bune în viață, modalități de reglare a comportamentului și conectare la sens, care să îi ghideze de-a lungul experiențelor, să îi ajute să traverseze perioadele dificile, sau să facă alegerile potrivite. Numim această busolă interioară valori. În psihoterapie și consiliere, valorile sunt farul la care de multe ori revin, atât în ghidarea copiilor, cât și a părinților - cu adevărat, acestea sunt reperele la care ei se vor întoarce ori de câte ori vor avea dificultăți, aripile cu care fiecare zboară independent.
Ce sunt valorile?
Valorile reflectă ceea ce prețuim, ceea ce este important pentru noi și se manifestă prin acțiuni și calitatea acțiunilor noastre. Bunătatea, onestitatea, corectitudinea, compasiunea, responsabilitatea, curiozitatea, curajul – iată numai câteva exemple de valori personale. Acestea și multe altele sunt învățate și interiorizate prin modelele oferite de persoanele importante din viața noastră (părinți, bunici, profesori, prieteni, personalități admirate), prin comportamentele pe care le observăm, prin modul în care ceilalți se poartă în mod direct cu noi, dar și prin alegerile personale pe care le facem fiecare, la un moment dat.
Pe măsură ce înaintăm în viață, valorile își schimbă într-un mod firesc, cursiv, întâietatea, deoarece fiecare stadiu al dezvoltării ne ridică alte nevoi, provocări și aspirații. Valorile centrale ale unui copil vor fi diferite de cele ale unui adolescent, valorile adolescentului vor fi diferite de cele ale adultului, iar valorile seniorilor vor fi, la rândul lor, diferite de ale adultului mijlociu. Astfel, rolul părintelui este să cultive semințele valorilor care vor ghida viitorul adolescent și adult în viața sa.
Iată câțiva pași pentru a insufla și cultiva aceste valori în rândul copiilor:
Aflați care sunt propriile valori personale.
Ca părinte, vă va fi mult mai ușor să transmiteți copilului valorile dorite, dacă sunteți conștient de ceea ce este important pentru dumneavoastră și dacă alegeți acele modalități de insuflare a valorilor, adecvate vârstei. Notați pe o hârtie 4-5 valori esențiale (spre exemplu: Bunătatea, Perseverența, Prietenia, Compasiunea, Curiozitatea) și 3-4 comportamente prin care manifestați fiecare valoare (spre exemplu, pentru Bunătate, puteți nota: a ajuta pe cineva, a face complimente, a vorbi frumos despre ceilalți și despre tine, a dărui timp, lucruri, apreciere, sau orice alt comportament relevant).
Insuflați copiilor valori, nu le impuneți.
Am folosit mai sus termenul de insuflare, căci valorile impuse cu forța, cu pedeapsă, teamă și coerciție, trezesc opoziție. Permiteți copilului să verbalizeze atitudinile lui față de ceea ce i se cere, chiar dacă e în dezacord cu solicitările dumnevoastră – această verbalizare este supapa lui, mult mai sănătoasă decât răzvrătirea și conflictul. Aratați copilului modul în care valorile vă ajută și vă recompensează: povestiți-i despre dificultăți în mod constructiv, ca ocazii de a practica, de exemplu, Bunătatea, Perseverența, Prietenia.
Citește mai departe: https://www.alphega-farmacie.ro/articole/mama-si-copilul/educatia-bazata-pe-valori