A fi părinte aduce cu sine provocarea de a ține pasul cu schimbările rapide ale etapelor de dezvoltare, nevoilor și personalității în formare a copilului. Mulți părinți doresc să își gestioneze mai bine emoțiile puternice, precum furia în situațiile în care se simt provocați de copiii lor, pentru a oferi acestora un bun model de conduită.
De cele mai multe ori, părinții se confruntă cu sentimente de vinovăție pentru dificultățile pe care le au chiar ei în gestionarea emoțiilor și doresc să înceapă „de undeva” pentru a îndrepta comportamentele. Primul pas este, în acest caz, realizat, constând chiar în conștientizarea nevoii de a se echilibra emoțional.
Consilierea și suportul specializat pot constitui pasul următor, acesta oferind un cadru adecvat de explorare a propriilor nevoi, frustrări, emoții și valori spre care părintele aspiră în educația copiilor. Misiunea de părinte nu este ușoară, mai ales când părintele se dedică foarte mult educației și îngrijirii celor mici, timpul pentru activitățile personale fiind drastic redus. Cu alte cuvinte, un părinte cu rezervorul emoțional golit, nu va mai putea vedea sau răspunde la nevoile și emoțiile copilului. El va reacționa impulsiv și va trece rapid de la starea de calm la cea de iritare și agresivitate.
Vă las în imaginea de mai jos un instrument util de conștientizare a nivelelor de furie, în scopul prevenirii acelor comportamente extreme, care mai apoi sunt regretate. Vă invit să identificați întâi reperele corporale, senzoriale, comportamentale, pentru fiecare stadiu: cum vă simțiți în fiecare stadiu? Cum recunoașteți că a crescut intensitatea emoției? Cu cât veți observa mai atent semnele escaladării emoționale, cu atât veți putea interveni preventiv, pentru a vă reechilibra și pentru a acționa dintr-un spațiu al calmului.

Iată mai jos câteva lucruri pe care le puteți face pentru a gestiona calm situațiile provocatoare.
1. Identificați acele comportamente ale copilului care declanșează în dumneavoastră accesele de furie. Deseori, iritarea evoluează treptat în enervare, iar aceasta se amplifică în furie. Prindeți de la început momentele în care aveți control pe comportament, cât încă sunteți la stadiul de frustrare sau iritare, pentru a gestiona situația.
2. Luați o pauză. Creați între spațiul scurt dintre stimul și reacție o pauză – o fracțiune de secundă este deseori suficientă pentru a vă reconecta la valorile personale, la modul în care doriți să fiți și să vă comportați, la ceea ce vreți să transmiteți copiilor dumneavoastră. Asumați-vă un rol de ghidare a copilului, nu de controlare a acestuia, scutindu-vă astfel nu doar de o misiune imposibilă, ci și de frustrări și enervare.
Citește mai departe: https://www.alphega-farmacie.ro/articole/lifestyle-si-sanatatea-femeii/parinte-calm-copil-echilibrat