Multă lume a spus că Barbie este doar o comedie, cu mult iz feminist, film promovat la greu, el însuși promotor al unui produs care risca să „iasă din uz” și avea nevoie de rebranding. Dacă nu ați văzut filmul, vă anunț că acest articol e cu spoilere, așa că, poate e recomandabil să îl citiți după vizionare.
Pentru mine, ca femeie, ca mamă, ca psihoterapeut, Barbie a însemnat mult mai mult. Ce-i drept, filmul a atins în fugă, efectiv în fugă, atât de multe subiecte și perspective, încât timpul de digerare psihologică a informației a fost mult prea scurt. Unii au rămas doar cu rozul strident și impactul vizual, alții au rămas cu gluma. Filmul abundă în umor de contrast, precum acela creat de aparență - femeia blondă și așteptarea de a fi „proastă” conform stereotipului (Barbie cea stereotipă), pe de o parte, iar pe de altă parte, de informațiile relevante, acurate, țâșnite și verbalizate în ropote, în cuvinte alese, despre adevăruri care ne modelează lumea internă și externă. Eu am ales să pescuiesc aceste teme și să mă țin bine de ele în timp ce navigam rapid prin suprastimularea senzorială.
Barbie atinge razant și necesar teme precum disonanța cognitivă, prejudecățile față de femei, limitele sănătoase, presiunea așteptărilor, egalitatea de gen, încrederea în sine, gestionarea emoțiilor, valorile creatoare, sensul în viață, identitatea de sine stabilă și sănătoasă. M-am străduit aici să enumăr ideile pe care le-am ținut minte după film, deci vă rog să mă iertați dacă am uitat câteva. Ar mai fi elementele caricaturizate de psihologie masculină și mecanismele de apărare care se declanșează pentru a face față suferinței. De dragul tuturor acestor profunzimi, vânturate prea ușor prin fața publicului, aș fi urmărit acest film în slow motion. Sau încă o dată – și poate a doua oară fără lacrimi.
Lumea lui Barbie cea inițială este la fel de rea ca lumea lui Ken.
Dacă v-a plăcut acel „rai”, pfff, înseamnă că aveți ceva polițe de plătit bărbaților din viața voastră. Lumea lui Barbie este o extremă, o teză, lumea lui Ken este altă extremă, o antiteză – o reacție la impulsul inițial. În ambele lumi cineva, ALTcineva este umilit sau disprețuit, marginalizat. Lumea spre care se tinde este de fapt acea sinteză, îmbinare armonioasă și deseori un rezultat cu totul diferit de elementele care au intrat în compunerea sa – o lume pe care filmul nu ne-o arată împlinită, ci spre care doar se tinde, ca o promisiune. O lume a respectului care se cuvine oricui în baza umanității sale, nu al realizărilor, al funcțiilor, al statusului material, al apartenenței la un grup special sau chiar al abilităților.
Ca o paranteză, Malala se lăuda pe Facebook, afișând o poză cu ea și soțul ei, că „Această Barbie are un Premiu Nobel. El este doar un Ken”. Cât de mult aș admira-o pe Malala, nu am putut privi cu umor postarea ei. E în regulă să îți prezinți valoarea și realizările, însă fără să îi devalorizezi pe ceilalți. Disprețul este ucigător: al relațiilor, al căsniciilor, al umanității din oricine. Iar el a scris: „I am Kenough.” Mă bucur că a scris asta, îmi pare rău că a trebuit să o scrie. „If I am Nobel-less, does that make me a Ken?” aș întreba și eu, în paralel cu tipul din film care spunea: „If I am powerless, does that make me a woman?”
Barbie și încrederea în sine.
Ați observat cum răspunde Barbie la complimente? Simplu: „Știu”. Mult diferit de tipicul „ahh, dar nu e așa” (stimă de sine scăzută), sau de „mulțumesc pentru compliment” (stimă de sine echilibrată). Barbie plusează, dar face acest lucru pentru femeile care NU ȘTIU încă despre ele sau NU CRED încă despre ele că sunt frumoase, sau inteligente, sau destul. Barbie confirmă, își asumă, afirmă. Doar că asta nu o ajută într-o lume a bărbaților, (fie lumea reală, fie lumea lui Ken), în care devine invizibilă.
De fapt, dacă am depistat o eroare în film, este aceea că Barbie presupune că dacă știi (fie că ești într-un anume fel, fie că trăiești o disonanță cognitivă) este suficient ca să te „trezești” și să te schimbi, să te mobilizezi și să schimbi eventual și lumea. Ori multele ședințe de terapie ne arată că a ști nu este suficient pentru a determina schimbarea, și asta pentru că latura emoțională a omului și contextele atât de variate ne fac viața... complexă. A ști, a conștientiza, de fapt (care e mai mult decât simpla cunoaștere), reprezintă doar una din primele trepte ale schimbării.
Barbie și limitele sănătoase, exprimate asertiv.
De câteva ori, Barbie este invitată să intre într-o relație. Uneori prin curtare, alteori prin umilință, alteori prin disperare/milă, sau fluturarea sentimentelor curate, poate, de iubire. De fiecare dată, Barbie spune NU – și asta pentru că ea nu uită cine este. Nicio secundă.
Nu intră într-o relație nici pentru a-și recupera statusul material sau sentimentul de valoare, nici din sentimente de vinovăție pentru suferința lui Ken, nici pentru ademenitorul vis al unei povești de iubire „până la adânci bătrâneți”. Pentru că pur și simplu Barbie vrea altceva de la viața ei, și este în regulă așa. Sentimentele lui Ken și problemele lui îi aparțin. El însuși are nevoie să se redescopere și să se definească în mod autentic, desprinzându-se de o „definire prin altul”.
Barbie și valorile creatoare.
Mărturisesc că nu știam că în spatele păpușii Barbie se află o Creatoare. O femeie demnă și smerită în același timp, ascunsă vederii, dar sigură pe ea și împlinită, departe de costumele negre care conduceau întreaga afacere. M-a tulburat această întâlnire providențială, așa cum m-a atins și discuția despre sensul vieții. În mintea mea s-au conectat atât de multe emoții, gânduri, experiențe, aspirații, valori și concluzii personale, încât nu am putut decât să mă întreb de ce nu mi-am pus rimelul waterproof – probabil am avut așteptări inițiale prea joase.
Femeia creatoare dă naștere, la propriu și la figurat. Iar apoi, creația ei zboară în lume și capătă o viață proprie, în afara sferei ei de control. Este un sentiment sublim care te smerește în același timp, pe care și eu îl trăiesc, ca mamă și creatoare. „Valorile Vii” capătă sens și viață în mâinile celor care lucrează asupra propriei persoane, dezvoltându-se prin ele, iar experiențele pe care le aud mă mișcă și mă smeresc: nu am avut niciun aport, și totuși am avut. Ca și Ruth, ca și mulți alții, îmi doresc să pot spune: eu voi muri, dar creația, inspirația și împuternicirea vor merge puțin mai departe - și asta este tot ce contează. Este o spiritualitate dincolo de religie, pe care o doresc tuturor.
Barbie și condiția umană.
În cele din urmă, Barbie are de ales: a fi sau a nu fi... om. Și Barbie alege condiția umană cu tot ce înseamnă aceasta, bucurie și suferință. Ele merg împreună cu tot ceea ce este important pentru noi, cu valorile noastre, nedespărțite: bucuria de a-ți trăi valorile, suferința de a nu te ridica la înălțimea lor, bucuria de te pierde și a te regăsi, ori suferința care vine din a-ți asuma valorile. Barbie este plină de compasiune de sine, deși i-a luat ceva vreme să se familiarizeze cu emoțiile – ea are și priză de conștiință, are și acceptare. Ea recunoaște că anumite stări sunt neplăcute, însă nu s-ar mai întoarce într-o lume clivată, nici a tezei, nici a antitezei. Lumea reală este mai atractivă, este o lume complexă în care găsești și și bărbați care se străduiesc să învețe limbi străine (aici, limba maternă a soției), cu alte cuvinte, metaforic - limba femeii. Și chiar dacă în film sau în realitate rezultatele lasă de dorit, efortul contează! Am plecat de la film cu un catharsis bun și sunt în regulă cu sensibilitatea mea. Ea mă ajută să cunosc lumea prin simțire, să merg în profunzimea ei, să plonjez în lumea ideilor și idealurilor și să creez – dar aceste lucruri reprezintă doar parte din ceea ce lumea are nevoie pentru a funcționa și se completează bine cu alte stiluri de a cunoaște și acționa. În final, sper la un efort comun, din ambele părți ale umanității mai mult sau mai puțin divizate, de a învăța fiecare limba celuilalt, de a oferi respect și demnitate doar pentru că suntem oameni, de a ne completa reciproc prin diferențele dintre noi și de a crește frumos. Căci până la urmă, toți locuim pe aceeași Mojo Dojo Casa House, Pământul.