Bunicul meu spunea că omul bolnav nu poate fi fericit. Eram prea mică să îmi treacă prin cap întrebările pe care i le-aș adresa acum unei persoane care ar gândi la fel, însă suficient de mare încât să îmi dau seama că tare își dorea să fie și sănătos, să fie și fericit. Era el însuși bolnav și vorbea din ceea ce simțea, iar în ciuda acestor lucruri era de o creativitate și răbdare uimitoare. Mâinile lui pur și simplu nu aveau limite, era un fel de airbender, doar că al lemnului, al tablei, al cartonului, culorilor și penițelor de tuș. Nici nu îmi pot imagina ce ar fi putut crea dacă ar fi fost la maximum lui de energie, deoarece chiar și așa cum l-am cunoscut, părea și era un om care urzește sens din mâini și din cuvinte.
Dincolo de dorința umană, firească, chiar sănătoasă, de a fi sănătos, de a fi fericit, se află ceea ce V. Frankl, părintele psihoterapiei existențiale, ar numi capcane: anume transformarea lor în obiective. Urmează câteva idei contraintuitive, așa că, dacă te regăsești în ele, află că nu e un capăt de țară și că repoziționarea ta față de ele este posibilă. În fond, de asta există și terapia.
Obiectivele, spre deosebire de simplele dorințe, angajează o cantitate mare de energie în direcția concretizării, împlinirii lor. Atenția captată de obiectiv devine limitată, uneori apare obsesia, alteori exagerarea, rigiditatea, nemulțumirea, senzația de eșec. Obiectivele te antrenează în activități țintite, sunt mai concrete (decât o dorință, care poate rămâne formulată doar la modul general, abstract), sunt măsurabile (spre deosebire dorințe, care pot fi greu de cuantificat), vin la pachet cu așteptări.
Așadar, deși poate ne dorim cele ce urmează, este recomandat să NU ne facem din ele obiective:
1. Autoactualizarea, adică acea descoperire și dezvoltare maximă a propriului potențial, este deseori vânată de cei care cred că astfel vor dobândi și sensul în viață. Iar pe piață se găsesc și oferte corespunzătoare, lucru în regulă dacă pornești cu așteptările corecte dar dezamăgitor dacă după n cursuri sau n deschideri de chakre tot nu știi ce să faci cu ele. În mod contraintuitiv, cum spuneam, auto-actualizarea urmează trăirii sensului, acesta fiind cel care te mobilizează spre dezvoltarea acelor talente, aptitudini, abilități care servesc împlinirii lui. Sensul ultim este cel al auto-transcenderii, adică depășirea egoismului și conectarea ta la ceea ce este dincolo de tine.
2. Fericirea și experiențele de vârf, adică acele trăiri sublime, spirituale, transcendentale, oferă senzații, emoții, viziuni, revelații aparte, și nu este de mirare că pot crea dependență. Atunci când trăirea în sine devine obiectiv, persoana utilizează orice mijloc pentru a ajunge acolo, indiferent de consecințele sale. Scurtăturile spre fericire sunt reprezentate de „cauze chimice”, cum spune Frankl, în timp ce trăirile autentice decurg din practica spirituală, din conectarea omului cu divinitatea. Chiar și cu multă practică spirituală, este posibil ca trăirile de vârf să lipsească din cauză că persoana țintește spre ele și nu spre relația cu divinitatea, sau le consideră standardul, însemnul sau împlinirea vieții spirituale.
3. Sănătatea, starea persoanei de a fi bine fizic, psihic și social, însoțită de capacitatea de a contribui la societate (OMS), este și ea deseori un obiectiv. Mulți ne dorim să mâncăm mai sănătos, să avem mai multă energie, să fim sănătoși – lucru în regulă dacă nu devine principala grijă a vieții și dacă știm ce facem cu sănătatea noastră (ce rol putem îndeplini, pe cine putem ajuta, ce putem realiza – adică acele lucruri care dau sens și împlinire). Atunci când lipsește sensul dar rămâne doar focusarea pe sănătate, deja suntem bolnavi, și multe sunt posibilitățile acestui exces, de la anxietate legată de sănătate, la fobii specifice, ipohondrie, tulburări de alimentație și altele.
4. Conștiința morală, acea instanță care ne arată ce este bine și ce este rău, ce este corect și ce este greșit, are nevoie și ea de rădăcini puternice, ca și celelalte de mai sus. Atunci când a fi moral devine un obiectiv, doar pentru a fi pur în sine, există riscul de rigidizare a gândirii, principiilor și acțiunilor. Facem ritualuri fără să le trăim, funcționăm după algoritmi morali și devenim atât de drepți încât nu mai suntem și buni. Mâncăm de post, dar facem rău altora. Până și regulile și principiile se îndoaie ca trestia sub vântul bunătății și iertării.
Cu alte cuvinte, atunci când le dorim prea mult și devin obiective în sine, ajung inaccesibile și chiar se întorc împotriva celor mai bune intenții ale noastre. De aceea este recomandat să nu ni le propunem ca obiective, iar dacă le avem, iată un bun prilej de introspecție!