Conectarea la ceilalți, ca valoare personală, este o alegere a prezenței în aici și acum, alături de cel care este în fața ta, cunoscut sau necunoscut. Aș merge chiar mai departe de brațele mele și aș spune că această valoare îmbrățișează tot globul, cu apele, nisipurile, munții și văile, cu plantele, animalele și insectele, cu apusurile și răsăriturile sale. Aș urca pe axa verticală și aș spune că această valoare cuprinde și conectarea cu divinitatea, cu spiritul, cu însăși sursa din care lumea noastră e creată. Pentru mine, pe scurt, conectare înseamnă să îmi extind granițele inimii. Copiii se nasc cu inima largă și liberă - capacitatea lor de a iubi și de a se conecta la tot ceea ce este împrejurul lor este neîngrădită...
Când eram mică, îmbrățișam copacii. Acum, îi ating în trecere, să le simt scoarța sau frunzele.
Când eram mică, alergam desculță. Acum, mă conectez la pământ prin micile terarii pe care le populez cu universuri vegetale.
Când eram mică, priveam stelele. Acum, privesc în ochii atâtor oameni și caut stelele din ei.
Fără să știu, eram conectată în mod natural, diferența acum fiind că această conectare se face voit, ales, cultivat. Aceasta este poate misiunea unui adult, să își asume un drum și să îl urmeze, pas cu pas, în ciuda abaterilor, în ciuda perturbărilor, a dezamăgirilor sau renunțărilor.
Cum poți cultiva conectarea ca valoare, în viața ta
Primul pas este intenția. Alege să te conectezi, chiar dacă asta înseamnă să fii vulnerabil. A te conecta la cineva nu este ușor, și nici fără consecințe: s-ar putea să doară, mai ales când granițele pe care le-ai construit între tine și lume devin mai permeabile. Ceva din durerea celuilalt va ajunge până la tine și astfel s-ar putea să plângi pentru că un copil a pierdut o mamă sau pentru că a mai ars o pădure. Dar a te conecta aduce și consecințe plăcute: s-ar putea să simți că aparții, că ești la locul potrivit, sau să descoperi oamenii într-o lumină nouă, să conștientizezi că ai un impact în viața altora, ori să te simți iubit de Dumnezeu. Conectarea ca valoare înseamnă asumarea acestui întreg de suferință și bucurie.
Al doilea pas este atenția. Oricare moment aici și acum îți solicită conectarea la ceva sau la cineva. Odată ce ai ales, fii generos cu atenția ta către celălalt: observă, ascultă, asigură-te că ai înțeles. Benjamin Franklin asculta cu atenție neabătută pe cei care-i vorbeau, ca și cum ar fi fost singuri pe lume, câștingându-le astfel admirația.
Aș îndrăzni să mai adaug conectarea senzorială la oameni, la mediu, la animale, la plante. Îmi aduc aminte cum, la munte fiind, eram la aproximativ douăzeci de pași distanță de alți doi oameni care vorbeau. Stăteam cu spatele la ei și admiram copacii. Deși nu distingeam clar sunetele, simțeam undele sonore cum ajungeau la mine amplificate, după ce se loveau de un perete din apropierea mea. Aerul vibra iar sentimentul pe care l-am avut a fost cel de conectare - indirectă, prin prezență, prin simpulul fapt de a fi, cu ei, cu aerul, cu muntele. Într-o lume de vibrații suntem toți conectați, dincolo de iluzia distanței.
Al treilea pas este protecția. De câte ori apar întreruperi atunci când vorbești cu cineva? Dar atunci când admiri o floare sau spui o rugăciune? Pe repede-înainte sau în salturi, conectarea devine obositoare. Fie că este vorba de propriile gânduri (hai mai repede, cine mai stă să miroasă florile?!) sau de factori externi (telefonul care sună, colegii care întrerup o discuție, copiii care nu știu să își aștepte rândul), conectarea necesită un strop de protecție. Acest lucru se poate traduce prin: a încetini ritmul, a menține contactul vizual, a ignora voit perturbările pentru a le rezista, a căuta mediul adecvat tipului de discuție sau activitate, a refuza să faci și alte activități în timp ce persoana îți vorbește. Prin toate aceste gesturi, îl cinstești pe celălalt și protejezi conexiunea voastră.
De la izolare la conectare
Deși îmi vine să o numesc iluzie, izolarea este din nefericire o realitate pentru multe persoane care se simt abandonate de familie, de prieteni, de sistemul care ar trebui să îi protejeze. Sentimentul de a fi izolat sau respins doare la fel de puternic ca o lovitură fizică - creierul nu face diferența între aceste dureri. Inevitabil, omul care se simte rupt de semeni, de natură și de spiritualitate, suferă ca și cum întreg corpul l-ar durea - nu își găsește locul și rostul. Urmează depresia, o boală nu doar a individului, ci și a societății, așa cum ar spune Johann Hari. Patologizarea suferinței și mediul alienant, neînduplecat cu cei sensibili, duc la accentuarea sentimentului de izolare și a depresiei, pe când conexiunea umană (a simți că există cineva căuia îi pasă de tine în mod autentic sau alianța terapeutică) îmbunătățește starea de sănătate mintală chiar mai eficient decât medicația.
Mai mult, conectarea este parte din experiența spirituală, așa cum scriam în articolul despre spiritualitate și religie. Cu alte cuvinte, atunci când facem din Conectare o valoare personală, presărând-o în viața noastră, ne deschidem nu doar către oameni, ci și către vindecare și o viață ceva mai bogată.
Conectare vie vă doresc!