Valorile personale nu sunt doar lapte și miere. Dincolo de efortul și intenția cu care le urmăm, dincolo de căderi și reveniri, valorile personale (care pot coincide sau nu cu virtuțile cultivate în educația religioasă) lasă în urma lor o umbră lungă, pe măsura ce soarele împlinirii apune. Valorile incomplet integrate au astfel tendința de a se transforma în opusul lor. Dacă ai fost vreodată "prea bun" și ai ajuns să nu mai oferi nimic, dacă ai fost vreodată prea milos și empatic până ce ai împietrit și nu te mai impresionează nimic, dacă ai fost vreodată atras de Frumos și ai ajuns să mai poți simți o boare de-a lui doar prin șoc și suprastimulare, dacă ai iubit vreodată atât de sacrificial încât nu ai rămas decât cu ranchiuna, dacă din evlavie ai ajuns să crezi că există doar o cale și doar o formă - a ta, dacă din onestitate ți-au rămas promisiunile și intențiile goale, numite și manipulări, dacă din Adevăr ți-a rămas doar judecarea aproapelui, iar înșiruirea o poți continua chiar tu, ei bine, înseamnă că trăiești chiar umbra valorilor. Fără a te speria de tine, deși te-aș lăuda dacă ți s-a întâmplat asta, căci denotă capacitate de auto-observare, spirit autocritic și capacitate de insight cu privire la ce vrei de la viața ta, umbra valorii îți amintește că ești om și ai nevoie să recunoști sămânța întunecată, nu ca să o strivești, ci ca să-ți amintești că aici pe planetă ai venit să crești spiritual ca un întreg, iar nu pe bucăți. Și să te iubești în acest parcurs.
Cum cresc semințele întunecate?
Valorile vii nu sunt despre naivitatea lui a fi doar bun sau a te crede tot bun. Ele sunt strădania de a recunoaște că drumul spre o valoare anume implică deseori devieri și că în orice valoare se află sămânța opusului său. Ea crește în mai multe medii sufletești, care îi oferă condiții propice, dintre care două le voi prezenta mai jos.
Orgoliul, narcisismul sau depărtarea de sine
Umbrei valorii îi merge cel mai bine în întunericul orgoliului. Aici, te confunzi cu imaginea ideală. Te poți confunda cu imaginea ideală prin narcisism, dar nu e singura cale. In narcisism, confuzia vine din tine și nu te poți observa suficient pentru a-ți concepe imperfecțiunea. Ești deja cel mai bun, ești deja superior, ești deja înger, sfânt, vindecător, înțelept, maestru, cel mai bun în aria ta de expertiză, realizat și auto super mega actualizat. Nimeni nu mai e ca tine. Dacă arhanghelul Mihail a fost consemnat conducător al oștilor îngerești pentru conștientizarea divină și trezirea celorlalți, de la care îi vine și numele (mi - care, ke - ca, El - divinitate) - „Cine e ca Dumnezeu?” - narcisicul autentic pare a răspunde acestei întrebări retorice: „Eu, eu, căci nimeni nu mai e ca mine”.
Idealizarea - o agresiune ascunsă
Dar narcisismul nu este singura cale pentru a aluneca în umbra valorii personale, indiferent care este cea la care te raportezi. Idealizarea te poate duce într-acolo și ea. Idealizarea, acest piedestal pe care ceilalți te ridică, te poate răni spiritual pe măsura înălțimii piedestalului, mai ales dacă te-ai așezat confortabil. Astfel, te poți confrunta cu imaginea ideală pe care ceilalți o proiectează asupra ta, din nevoia lor de sublim, de împlinire și creștere spirituală. Dacă ai avut un membru al familiei idealizat de ceilalți membri pentru sine ca întreg sau pentru o anumită calitate, fii foarte atent la cum a gestionat-o. Ipoteza mea este că idealizarea cuiva reprezinta un act subtil de agresiune, deoarece "a fi cel mai blând" în ochii celorlalți, devine injoncțiune, "fii cel mai blând/ nu ai voie să fii altfel decât blând în filonul nostru transgenerațional", limitând astfel dreptul de a-ți integra umbra... iar umbra asaltează această persoană și se va manifesta în somatizări, boli sau vicii ale persoanei idealizate. Ca o încercare de a arăta că este umană, nu divină, o auto-smerire cu gust de suferință, o ieșire neasumată din proiecția pe care cumva a luat-o în brațe.
Ce e de făcut?
Așteaptă-te să te poticnești de Umbra ta. Dacă pornești pe drumul acesta al cultivării intenționate a valorilor vii în viața ta, este bine să te aștepți în primul rând la întâlnirea cu umbra lor, cu umbra ta. Fii gata să o dai în bară, dar nu te descumpăni. Cum scrie pe etichetă, keep walking în direcția bună pe care ți-ai propus-o, călătoria este cea care îți modelează sufletul și spiritul.
Recunoaște momentele când ceilalți proiectează asupra ta calități mai bune și mai frumoase decât ai cu adevărat. Fii conștient de locul tău în cadrul călătoriei. Proiecțiile idealizate ale celor din jur vin cu așteptări, iar dacă le preiei, identificându-te cu idealul proiectat (probabil grație unui miez narcisic) sau doar pentru a nu-i dezamăgi (din cauza unei dependențe emoționale), acestea se vor dovedi consumatoare de energie, de vitalitate, de autenticitate. Este calea regală spre burnout valoric.
Echilibrează balanța. Chiar dacă ceilalți te idealizează, contează ce faci tu cu ceea ce primești. Ecuanimitatea, atitudinea egală în situații bune și rele, te poate ajuta să te menții neutru. Primește complimentele însă fii atent la ce produc ele în sufletul tău, acolo este zona care are nevoie de a ști să primească echilibrat.
Cultivă smerenia. Atunci când ești conștient că orice este bun și luminos în tine are un izvor care se află deasupra ta, un izvor spiritual care curge din propria sa alegere prin tine, și la fel de bine poate curge și chiar curge și prin ceilalți, reușești să nu te supraidentifici cu lumina și să fii conștient de faptul că nu ești Dumnezeu, dar cu siguranță El este acolo, în tine, în mine, în toți. Sunt mulți oameni care spun „Eu sunt Dumnezeu”, având la bază propria lor personalitate uimitoare; sunt și mai mulți oameni care își doresc această realiltate întruchipată de cineva, și le țin isonul - fă diferența!
Interpretează-ți umbra ca oboseală a spiritului, nu ca trăsătură de neschimbat. De multe ori, atunci când ești prea sensibil, prea bun, prea darnic, prea răbdător, sau atunci când lucrezi în sfere ale durerii (sănătate fizică și psihică, educație, asistență socială) corpul îți dă semne că acest „prea” te depărtează de tine - poate maxilarul este încleștat când accepți să ajuți, poate capul te doare când cauți soluții pentru alții, poate umerii s-au împietrit de poverile purtate sau poate stomacul te roade de furia nespusă. Toate acestea, până ce omul ajunge în lumea umbrei, în lumea lui prea nepăsător, prea dur, prea econom, prea nerăbdător, prea critic. Drumul înapoi către lumină se face prin a-ți da voie să te odihnești sufletește, să fii în contact cu ceea ce ai nevoie, să te reconectezi la ceea ce te vindecă și te inspiră și mai ales să crezi că poți face asta și să intenționezi să revii în tine.